Societatea civilă din România a luat cunoștință de ordonanța militară nr. 2 din 21 martie 2020 care completează măsurile inițiale de limitare a efectelor pandemiei în România.
Chiar dacă ecourile acestui act normativ au fost favorabile, atât în ceea ce privește reprezentanții partidelor politice din opoziție, cât și în ceea ce privește mass-media, Fundația Română pentru Democrație prin Drept dorește să vă adreseze câteva propuneri, care vizează atât combaterea pandemiei cât și respectarea cadrului legislativ, care să creeze condițiile refacerii rapide a vieții economice, sociale și politice din țara noastră.
În ceea ce privește combaterea pandemiei, măsurile stabilite prin ordonanța militară nr. 2/2020 vizează restrângerea la minim a contactelor sociale, ceea ce este o condiție necesară dar nu suficientă. Aceste masuri vin cu o întârziere de 30 de zile, nu este momentul să discutăm aici cine se face vinovat de întârzierea acestor masuri, dar ele nu pot stăvili în acest moment explozia proliferării Covid-19.
În perioada 22 februarie – 22 martie 2020, au intrat în țară, potrivit informațiilor din mass-media, circa 1 milion de cetățeni români, majoritatea din zona galbenă de răspândire a virusului, care nu au fost testați și ale căror condiții de autoizolare nu au fost verificate de autorități. Dacă doar 5% dintre aceștia au fost purtători ai virusului, sănătoși sau nu, asta înseamnă cca. 20.000 de persoane, care dacă au avut un minim de 2 contacte, în următoarele două săptămâni au dus la apariția a 40.000 purtători. Autoritățile sanitare românesti au efectuat doar 4.000 teste și au contractat recent încă 40.000, lărgind numărul de laboratoare de la 7 la 16. Chiar dacă dăm de-o parte acest calcul ipotetic, analizând datele furnizate de Ministerul Sănătății, la 15 martie depășisem cu puțin 100 de bolnavi iar la 21 martie aveam 367, adică o creștere de 4 ori într-o săptămână. Aceasta înseamnă că în 2 săptămâni, la 4 aprilie, vom avea de 16 ori mai mulți. Dar peste alte 2 săptămâni? Sunt oare măsurile de izolare suficiente? Evident că nu.
Domnule Prim-ministru, România trebuie să privească realitatea în față și să ia măsuri eficiente de combatere a pandemiei, după modelul Japoniei sau Chinei, țări care au repurtat o incontestabilă victorie asupra coronavirusului.
România are în prezent circa 35.000 de paturi de spital, repartizate pentru toate specialitățile medicale, din care 2.000 de locuri în unități ATI. Numărul locurilor de spitalizare este total insuficient, în condițiile în care în 5 sau 6 săptămâni putem atinge nivelul Franței sau Spaniei. Ce-i de facut? Solicitați consultanță de specialitate Japoniei sau Chinei, eventual și un credit rambursabil în 5 ani și construiți 5 spitale de campanie din panouri de aluminiu reciclabile cu minimum 2.000 locuri fiecare, două în București și câte unul la Iași, Cluj și Timișoara, destinate exclusiv Covid-19, cu unități ATI și aparatura aferentă, care ne-ar permite să rezolvăm cu succes toate cazurile până în lunile septembrie-octombrie 2020, când ar putea apărea primele vaccinuri. Un spital de campanie de acest tip poate fi construit în 10-15 zile.
România nu poate rezolva singură aceste probleme, în condițiile în care stocurile de medicamente și materiale sanitare, potrivit specialiștilor Ministerului Sănătății, sunt zero, iar izolarea prelungită excesiv nu face decât să adâncească prabușirea economică, fără a întârzia vârful pandemiei.
Referitor la legalitatea stării de urgență, vă informăm Domnule Prim-ministru că ordonanța de urgență nr. 1/1999 este un act normativ desuet, incomplet și neconstituțional și aveți datoria de a lua măsuri de modificare și completare a acestuia în regim de urgență.
Astfel, potrivit art. 93(2) din Constituția României, Parlamentul României se convoacă la instituirea stării de urgență și funcționează pe toata durata acesteia. Care poate fi rolul Parlamentului după instituirea stării de urgență? Evident, acela de garant al sistemului politic democratic al țării, poziție din care are datoria să încuviințeze nu numai legalitatea și oportunitatea stării de urgentță ci și actele (ordonanțele militare) emise de ministrul de interne și confirmate de Prim-ministru. Deși este în logica constituțională, acest fapt nu rezultă din ordonanța de urgență nr. 1/1999 și este de datoria Executivului să completeze acest act normativ.
Nu se înțelege de ce ministrul de interne, șeful unui organ al administrației publice civil, pe timp de pace, emite ordonanțe militare și nu ordonanțe pur și simplu. Starea de urgență nu instituie un regim militarizat, așa cum este cazul cu starea de asediu, unde ordonanțele militare emise de ministrul apărării sunt justificate. Este o altă neconcordanță care trebuie rezolvată.
În sfârșit, Domnule Prim-ministru, în funcție de succesele în întârzierea efectelor grave ale pandemiei, limitați starea de urgență care are efecte devastatoare și poate nerecuperabile asupra economiei românești.
Cu deosebita stimă,
Pentru Consiliul Director al Fundației Române pentru Democrație prin Drept,
Dan Hazaparu
Constantin Sima
(scrisoare publicată în „Cotidianul” – 23 martie 2020)