La prima vedere s-ar părea că reacția autorităților la protestul violent al diasporei din 10 august a evidențiat viabilitatea mecanismelor de menținere a ordinii ale statului român. În realitate, nu este decât începutul anihilării complete a acestora.
Iată de ce: cele peste doua sute de plângeri formulate de protestatari împotriva jandarmilor vor ajunge pe masa procurorului general Augustin Lazăr, care are multe polițe de plătit actualului guvern și care nu va pregeta o clipă să-și dovedească „independența”. Amenințarea publică transmisă de Toader cu circa 10 zile în urmă, că va face obiectul unei evaluări, este un motiv în plus de mobilizare. Din momentul în care 50-60 de jandarmi vor fi trimiși în judecată pentru purtare abuzivă, niciunul dintre colegii lor nu se mai expune unor astfel de riscuri. Rezultatul: protestatarii vor face cam tot ce vor, iar consecința va fi, în final, căderea Guvernului Dăncilă și sfârșitul guvernării PSD.
O întrebare se impune: de ce mai stă Lazăr procuror general în condițiile în care a încălcat de nenumarate ori statutul magistraților prin expunerea unor poziții politice pe care niciun alt procuror general nu le-a exprimat vreodată. Răspunsul nu poate fi decât îngăduința lui Tudorel Toader, care nu l-a inclus în propunerea de revocare alături de Kovesi. Este doar o neglijență? Categoric, nu. Tudorel Toader a fost numit ministru cu acordul lui Klaus Iohannis și al PNL.
Deși la numire a fost dus de mână de Tăriceanu și Vosganian, ALDE nu l-a asumat, tocmai pentru a-i oferi acea aparentă independență de coaliția de guvernământ. Dar nu și de Klaus Iohannis, cu care a avut mai multe întrevederi și, potrivit surselor de la Cotroceni, în cazul în care va fi obligat să o demită pe Kovesi, va face tot ce depinde de el pentru accelerarea căderii lui Dragnea.
Un prim pas a fost menținerea lui Augustin Lazăr.
Al doilea pas a fost nedenunțarea protocoalelor secrete dintre serviciile de informații și organele de justiție (CSM, ÎCCJ, PICC), nesupunerea lor spre opinie Comisiei de la Veneția, organism din care face parte și a cărui autoritate indiscutabilă ar fi determinat responsabilizarea celor care au conceput și semnat aceste protocoale. PSD a pierdut o ocazie rară de a trece la conducerea jocului politic.
Al treilea pas l-a reprezentat pasivitatea sa în Comisia de la Veneția, pe care nu a informat-o corect și complet asupra situației de la București, lasând-o să dea un cartonaș galben Guvernului din care face parte, în privința legilor Justiției și, cu mare probabilitate, în privința legislației penale.
În sfârșit, neimplicarea sa în opera legislativă, care este cea mai importantă atribuție a Ministrului Justiției, și care a fost lăsată integral pe seama Camerei Deputaților.
Prezența unui ministru tehnocrat în Guvern avea rolul de a asigura imparțialitatea proiectelor legislative inițiate de Guvern și a diminua astfel presiunea publică asupra PSD-ului și a lui Dragnea. Cu multă abilitate, Toader a refuzat categoric să se implice în proiectele legislative (legile Justiției, Codul Penal, Codul de Procedura Penală).
Ce câștiga Toader din acest contrajoc? Aceleași surse de încredere ne spun că i s-a promis postul de ministru al Justiției în viitoarea guvernare PNL-USR. Momentul nu pare a fi prea îndepărtat. Dar de ce Dragnea s-a lăsat cu totul în mâinile lui Toader?
Despre aceasta, într-un articol viitor.
Emil B. Georgescu – membru FRDD
(editorial publicat în “Jurnalul Național” – 22 august 2018)