În anul 2009, la solicitarea comitetului de afaceri juridice și drepturile omului al Adunării Parlamentare, Comisia de la Veneția a emis un punct de vedere cu privire la “standardele europene privind independența sistemului judiciar”.
Comisia de la Veneția a emis două documente esențiale privind funcționarea sistemului judiciar: unul se referă fără echivoc la independența judecătorilor – CDL-AD (2010) 004, iar altul, evitând termenul “independenţă”, se referă la organele de urmărire penală: CDL-AD (2010) 040 adoptat în sesiunea plenară din 12-13 martie 2010.
O contribuție importantă la elaborarea raportului l-au avut domnul James Hamilton, fost procuror general al Irlandei și fost președinte al Asociației Internaționale a Procurorilor, și doamna Hanna Suchocka, fost ministru al Justiției în Polonia.
Amintim că cei doi, în anul 2014, la invitația Asociației Procurorilor din România, condusă atunci de Constantin Sima, l-au însoțit pe secretarul general al Comisiei de la Veneția, Thomas Markert, la București, pentru a participa la o masă rotundă cu reprezentanții Parlamentului României și cu asociațiile profesionale ale magistraților pe tema independenței justiției și poziției constituționale a procurorilor. În decembrie 2016, Fundația Română pentru Democrație prin Drept și Asociația Procurorilor din România au obținut acordul Comisiei de la Veneția pentru a participa la București la o conferință privind statutul procurorilor, organizată de Ministerul Public. Conferința nu a mai avut loc, întrucât procurorul general Augustin Lazăr a declarat că nu dorește să deschidă Cutia Pandorei.
Iată că, azi, Cutia Pandorei s-a deschis fără voia lui Augustin Lazăr: Comisia a fost invitată de președintele României să își exprime punctul de vedere cu privire la modificările efectuate în Parlamentul României asupra legilor Justiției.
Trebuie să precizăm un lucru: Comisia de la Veneția nu rezolvă probleme litigioase, ci exprimă puncte de vedere, recomandări, avize argumentate, elaborate de personalități remarcabile din domeniul dreptului care dezvoltă marile principii ale democrației prin drept. Recomandările nu au caracter obligatoriu, dar începând cu 1991, anul înființării Comisiei de la Veneția, niciun stat nu și-a permis să le ignore.
Temerile pentru care președintele a solicitat aceste consultări au în vedere introducerea unui control politic asupra procurorilor, care ar diminua capacitatea acestora de combatere a corupției și marii criminalităţi. Mai exact, numirea și revocarea procurorilor generali, a adjuncților acestora, a șefilor de direcții și adjuncților lor nu se dorește a fi controlată de ministrul Justiției, considerat organ politic. Organ politic este însă și președintele României, care a candidat pe listele unui partid politic și care, chiar dacă ulterior a demisionat din acest partid, în toate luările sale de poziții publice s-a situat exclusiv de partea Opoziției.
Modificarea legilor Justiției nu a adus schimbări în statutul procurorului, ci doar nuanțări care nu afectează independența acestuia. Una dintre aceste nuanțări este înfiinţarea unei secții de urmărire penală în cazul faptelor săvârșite de magistrați, cu scopul de a diminua controlul Direcției Naționale Anticorupție asupra judecătorilor. De altfel, asupra excesului de putere a unor parchete avertizează Comisia de la Veneția în paragraful 72 al documentului amintit: “…Comisia de la Veneția a criticat uneori puterile excesive ale parchetelor. În sistemul sovietic, parchetul era un mijloc puternic de a controla puterea judecătorească și, în câteva state, încă există rămășițe ale acestui sistem. Există riscul ca un parchet ultraputernic să devină o autoritate distinctă, fără niciun fel de responsabilitate”.
Oare modificările legislației penale în ultima perioadă nu vizează tocmai acest exces de putere? Credem că răspunsul este afirmativ.
În ceea ce privește numirile politice, unul dintre anteproiectele elaborate de Parlament propunea eliminarea totală a ministrului, ca organ care face propunerile, urmând că acestea să fie efectuate în urma unei proceduri publice de Consiliul Superior al Magistraturii. În mod surprinzător, cei care s-au opus au fost partidele care nu sprijină arcul guvernamental, un număr de organizații non-guvernamentale și președintele. Dar cel mai vehement s-a opus Consiliul Superior al Magistraturii!
O altă problemă care credem că va face obiectul discuției este răspunderea magistraților. Președintele și Opoziția nu doresc să deschidă o discuție pe această temă, dar coaliția de guvernământ susține hotărât acest punct în condițiile valului de achitări pronunțate în ultima vreme în cele mai importante dosare ale DNA.
În toată lumea, răspunderea magistraților pentru reaua-credință și grava neglijență este indiscutabilă. Cât privește independența procurorilor, aceasta a fost explicată corect și complet de raportul privind organele de urmărire penală. CDL-AD (2010) 040:
“84 …Separaţia puterilor și dreptul la un proces echitabil sunt de neconceput fără judecători independenți. Acest lucru este însă mai puțin evident în cazul procurorilor, mai ales în lumina unei diversități de sisteme ce variază de la independență la o deplină înglobare în puterea executivă”;
“85 «Independenţa procurorilor» nu are aceeaşi natură ca şi independenţa judecătorilor. Deşi există o tendinţă generală de a acorda o mai mare independenţă organelor de urmărire penală, nu există un standard comun care să fie invocat. Independenţa sau autonomia nu sunt un scop în sine şi ar trebui justificate în fiecare caz în parte prin referire la obiectivele care se doresc a fi atinse”.
Obiectivul, în cazul nostru, nu poate fi decât garantarea funcţionării principiilor statului de drept, prin eliminarea oricărui abuz. Credem că, din această perspectivă, vor fi purtate discuţii şi cu privire la protocoalele încheiate de CSM, instanţe şi parchete cu serviciile de informaţii, dar şi cu privire la revocarea procurorului-şef DNA. Principiile statului de drept sunt aceleaşi pentru toţi.
Dan Hazaparu
(publicat in “Jurnalul National” – 11 iunie 2018)