Iohannis și Helvig puși în dificultate de grupul Coldea

Scandalul protocoalelor a izbucnit în 2015 când generalul Dumbravă a vorbit pentru prima dată de interesul pe care îl prezintă „câmpul tactic” al justiției. Asociațiile profesionale ale magistraților au reacționat prompt, cerând explicații și așteptând retragerea afirmațiilor generalului, probabil cu explicația că a fost o exprimare nefericită. Spre surprinderea opiniei publice, care urmărea acest scandal și care se aștepta ca în <<Intelligence>>-ul românesc să fie cineva mai inteligent decât generalul Dumbravă, SRI nu a dat niciun milimetru înapoi, lăsând să se înțeleagă că cele afirmate în Comunicat sunt 100% adevărate.

Toate serviciile de informații din lume au interese în justiție, numai că nu îndrăznesc să se apropie de organele judiciare decât cu foarte mari precauțiuni și nu recunosc niciodată oficial acest lucru. Când apare un astfel de scandal, totdeauna este găsit un vinovat, care este sacrificat. La noi, probabil, interesele erau prea mari iar grupul Coldea considera bătălia cu justiția definitiv câștigată.

Discuțiile au continuat în 2016, când ministrul justiției era Raluca Prună, dar nu ne puteam aștepta din partea acesteia să ia măsuri împotriva serviciilor de informații câtă vreme tatăl său este general de informații. Nici Comisia care redactează Raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) în justiție nu a vrut să vadă problema protocoalelor și nici conducerea PSD nu a avut curajul să o abordeze înaintea campanie electorale din decembrie 2016. După instalarea sa, Eduard Hellvig a avut numeroase discuții în staff-ul său despre aceste protocoale dar, de fiecare dată, a fost asigurat că totul este în regulă. Aceleași discuții le-a avut și președintele Iohannis cu colaboratorii săi, care i-au dat aceleași asigurări.

Scandalul a revenit atunci când justiția a admis acțiunea unui cetățean care a sesizat că, în judecarea cauzei sale, a fost victima acestor protocoale. După ce a fost admisă și cauza Cosma, s-a hotărât anularea și desecretizarea tuturor protocoalelor încheiate de organele judiciare cu serviciile de informații. Dar, în binecunoscutul stil românesc, s-a mers cu jumătăți de măsură. Cazul Augustin Lazăr este elocvent în încercarea de a atenua șocul dării publicității a acestor documente, acesta le-a transmis ministrului justiției, nu direct ci prin CSM, în ciuda faptului că de biroul ministrului îl despart 150m, iar relația sa cu acesta, legal, nu este intemediată de CSM.

PSD a fost, din nou, excesiv de prudent. Nu s-a adresat Comisiei Europene, nu a sesizat Comisia de la Veneția. Din fericire, pentru PSD, Tudorel Toader a cerut evaluarea lui Augustin Lazăr, care, cu siguranță, va fi urmată de revocarea sa. Această revocare va fi un pas important  pentru consolidarea puterii lui Liviu Dragnea.

Dar nu este suficient! Mai trebuie ceva! Și anume ca ministrul justiției să ceară cercetarea disciplinară a președintei ÎCCJ, Cristina Tarcea, pentru declarații politice. Acesta ar fi un pas decisiv pentru câștigarea bătăliei cu justiția de către PSD.

Sunteți gata să vă plătiți datoria către PSD, domnule Toader?

 

Dan Hazaparu

Toader i-a pregătit lovitura de grație lui Dragnea?

La prima vedere s-ar părea că reacția autorităților la protestul violent al diasporei din 10 august a evidențiat viabilitatea mecanismelor de menținere a ordinii ale statului român. În realitate, nu este decât începutul anihilării complete a acestora.

Iată de ce: cele peste doua sute de plângeri formulate de protestatari împotriva jandarmilor vor ajunge pe masa procurorului general Augustin Lazăr, care are multe polițe de plătit actualului guvern și care nu va pregeta o clipă să-și dovedească „independența”. Amenințarea publică transmisă de Toader cu circa 10 zile în urmă, că va face obiectul unei evaluări, este un motiv în plus de mobilizare. Din momentul în care 50-60 de jandarmi vor fi trimiși în judecată pentru purtare abuzivă, niciunul dintre colegii lor nu se mai expune unor astfel de riscuri. Rezultatul: protestatarii vor face cam tot ce vor, iar consecința va fi, în final, căderea Guvernului Dăncilă și sfârșitul guvernării PSD.

O întrebare se impune: de ce mai stă Lazăr procuror general în condițiile în care a încălcat de nenumarate ori statutul magistraților prin expunerea unor poziții politice pe care niciun alt procuror general nu le-a exprimat vreodată. Răspunsul nu poate fi decât îngăduința lui Tudorel Toader, care nu l-a inclus în propunerea de revocare alături de Kovesi. Este doar o neglijență? Categoric, nu. Tudorel Toader a fost numit ministru cu acordul lui Klaus Iohannis și al PNL.

Deși la numire a fost dus de mână de Tăriceanu și Vosganian, ALDE nu l-a asumat, tocmai pentru a-i oferi acea aparentă independență de coaliția de guvernământ. Dar nu și de Klaus Iohannis, cu care a avut mai multe întrevederi și, potrivit surselor de la Cotroceni, în cazul în care va fi obligat să o demită pe Kovesi, va face tot ce depinde de el pentru accelerarea căderii lui Dragnea.

Un prim pas a fost menținerea lui Augustin Lazăr.

Al doilea pas a fost nedenunțarea protocoalelor secrete dintre serviciile de informații și organele de justiție (CSM, ÎCCJ, PICC), nesupunerea lor spre opinie Comisiei de la Veneția, organism din care face parte și a cărui autoritate indiscutabilă ar fi determinat responsabilizarea celor care au conceput și semnat aceste protocoale. PSD a pierdut o ocazie rară de a trece la conducerea jocului politic.

Al treilea pas l-a reprezentat pasivitatea sa în Comisia de la Veneția, pe care nu a informat-o corect și complet asupra situației de la București, lasând-o să dea un cartonaș galben Guvernului din care face parte, în privința legilor Justiției și, cu mare probabilitate, în privința legislației penale.

În sfârșit, neimplicarea sa în opera legislativă, care este cea mai importantă atribuție a Ministrului Justiției, și care a fost lăsată integral pe seama Camerei Deputaților.

Prezența unui ministru tehnocrat în Guvern avea rolul de a asigura imparțialitatea proiectelor legislative inițiate de Guvern și a diminua astfel presiunea publică asupra PSD-ului și a lui Dragnea. Cu multă abilitate, Toader a refuzat categoric să se implice în proiectele legislative (legile Justiției, Codul Penal, Codul de Procedura Penală).

Ce câștiga Toader din acest contrajoc? Aceleași surse de încredere ne spun că i s-a promis postul de ministru al Justiției în viitoarea guvernare PNL-USR. Momentul nu pare a fi prea îndepărtat. Dar de ce Dragnea s-a lăsat cu totul în mâinile lui Toader?

Despre aceasta, într-un articol viitor.

 

Emil B. Georgescu – membru FRDD

(editorial publicat în “Jurnalul Național” – 22 august 2018)

Comisia de la Veneția – arbitru al confruntărilor de pe scena politică românească

În anul 2009, la solicitarea comitetului de afaceri juridice și drepturile omului al Adunării Parlamentare, Comisia de la Veneția a emis un punct de vedere cu privire la “standardele europene privind independența sistemului judiciar”.

Comisia de la Veneția a emis două documente esențiale privind funcționarea sistemului judiciar: unul se referă fără echivoc la independența judecătorilor – CDL-AD (2010) 004, iar altul, evitând termenul “independenţă”, se referă la organele de urmărire penală: CDL-AD (2010) 040 adoptat în sesiunea plenară din 12-13 martie 2010.

O contribuție importantă la elaborarea raportului l-au avut domnul James Hamilton, fost procuror general al Irlandei și fost președinte al Asociației Internaționale a Procurorilor, și doamna Hanna Suchocka, fost ministru al Justiției în Polonia.

Amintim că cei doi, în anul 2014, la invitația Asociației Procurorilor din România, condusă atunci de Constantin Sima, l-au însoțit pe secretarul general al Comisiei de la Veneția, Thomas Markert, la București, pentru a participa la o masă rotundă cu reprezentanții Parlamentului României și cu asociațiile profesionale ale magistraților pe tema independenței justiției și poziției constituționale a procurorilor. În decembrie 2016, Fundația Română pentru Democrație prin Drept și Asociația Procurorilor din România au obținut acordul Comisiei de la Veneția pentru a participa la București la o conferință privind statutul procurorilor, organizată de Ministerul Public. Conferința nu a mai avut loc, întrucât procurorul general Augustin Lazăr a declarat că nu dorește să deschidă Cutia Pandorei.

Iată că, azi, Cutia Pandorei s-a deschis fără voia lui Augustin Lazăr: Comisia a fost invitată de președintele României să își exprime punctul de vedere cu privire la modificările efectuate în Parlamentul României asupra legilor Justiției.

Trebuie să precizăm un lucru: Comisia de la Veneția nu rezolvă probleme litigioase, ci exprimă puncte de vedere, recomandări, avize argumentate, elaborate de personalități remarcabile din domeniul dreptului care dezvoltă marile principii ale democrației prin drept. Recomandările nu au caracter obligatoriu, dar începând cu 1991, anul înființării Comisiei de la Veneția, niciun stat nu și-a permis să le ignore.

Temerile pentru care președintele a solicitat aceste consultări au în vedere introducerea unui control politic asupra procurorilor, care ar diminua capacitatea acestora de combatere a corupției și marii criminalităţi. Mai exact, numirea și revocarea procurorilor generali, a adjuncților acestora, a șefilor de direcții și adjuncților lor nu se dorește a fi controlată de ministrul Justiției, considerat organ politic. Organ politic este însă și președintele României, care a candidat pe listele unui partid politic și care, chiar dacă ulterior a demisionat din acest partid, în toate luările sale de poziții publice s-a situat exclusiv de partea Opoziției.

Modificarea legilor Justiției nu a adus schimbări în statutul procurorului, ci doar nuanțări care nu afectează independența acestuia. Una dintre aceste nuanțări este înfiinţarea unei secții de urmărire penală în cazul faptelor săvârșite de magistrați, cu scopul de a diminua controlul Direcției Naționale Anticorupție asupra judecătorilor. De altfel, asupra excesului de putere a unor parchete avertizează Comisia de la Veneția în paragraful 72 al documentului amintit: “…Comisia de la Veneția a criticat uneori puterile excesive ale parchetelor. În sistemul sovietic, parchetul era un mijloc puternic de a controla puterea judecătorească și, în câteva state, încă există rămășițe ale acestui sistem. Există riscul ca un parchet ultraputernic să devină o autoritate distinctă, fără niciun fel de responsabilitate”.

Oare modificările legislației penale în ultima perioadă nu vizează tocmai acest exces de putere? Credem că răspunsul este afirmativ.

În ceea ce privește numirile politice, unul dintre anteproiectele elaborate de Parlament propunea eliminarea totală a ministrului, ca organ care face propunerile, urmând că acestea să fie efectuate în urma unei proceduri publice de Consiliul Superior al Magistraturii. În mod surprinzător, cei care s-au opus au fost partidele care nu sprijină arcul guvernamental, un număr de organizații non-guvernamentale și președintele. Dar cel mai vehement s-a opus Consiliul Superior al Magistraturii!

O altă problemă care credem că va face obiectul discuției este răspunderea magistraților. Președintele și Opoziția nu doresc să deschidă o discuție pe această temă, dar coaliția de guvernământ susține hotărât acest punct în condițiile valului de achitări pronunțate în ultima vreme în cele mai importante dosare ale DNA.

În toată lumea, răspunderea magistraților pentru reaua-credință și grava neglijență este indiscutabilă. Cât privește independența procurorilor, aceasta a fost explicată corect și complet de raportul privind organele de urmărire penală. CDL-AD (2010) 040:

“84 …Separaţia puterilor și dreptul la un proces echitabil sunt de neconceput fără judecători independenți. Acest lucru este însă mai puțin evident în cazul procurorilor, mai ales în lumina unei diversități de sisteme ce variază de la independență la o deplină înglobare în puterea executivă”;

“85 «Independenţa procurorilor» nu are aceeaşi natură ca şi independenţa judecătorilor. Deşi există o tendinţă generală de a acorda o mai mare independenţă organelor de urmărire penală, nu există un standard comun care să fie invocat. Independenţa sau autonomia nu sunt un scop în sine şi ar trebui justificate în fiecare caz în parte prin referire la obiectivele care se doresc a fi atinse”.

Obiectivul, în cazul nostru, nu poate fi decât garantarea funcţionării principiilor statului de drept, prin eliminarea oricărui abuz. Credem că, din această perspectivă, vor fi purtate discuţii şi cu privire la protocoalele încheiate de CSM, instanţe şi parchete cu serviciile de informaţii, dar şi cu privire la revocarea procurorului-şef DNA. Principiile statului de drept sunt aceleaşi pentru toţi.

 

Dan Hazaparu

(publicat in “Jurnalul National” – 11 iunie 2018)

Curtea Constitutionala, in dificultate?

Pronuntarea deciziei Curtii Constitutionale privind revocarea procurorului sef al DNA a scindat lumea politica din Romania in doua tabere ireconciliabile.

Cea mai agresiva dintre ele este cea care considera ca presedintele pierde atributii esentiale pentru functionarea statului.

Fara sa invete ceva din atitudinea rezervata pe care au manifestat-o de aceasta data Comisia Europeana, ambasadele si presa straina, tabara pro-prezidentiala se organizeaza metodic mobilizand plutoane de asa-zise O.N.G-uri si lanseaza atacuri dure la adresa presedintelui si judecatorilor Curtii Constitutionale.

Nu mi-am propus sa justific decizia Curtii, care nu avea la dispozitie decat doua solutii: sa admita sau sa respinga sesizarea controversatului ministru al justitiei.

De la orice instanta din lume, una dintre parti pleaca nemultumita, fara ca a doua zi sa se incerce atacarea, discreditarea, desfiintarea instantei si a judecatorilor ei.

Ceea ce ma surprinde in mod neplacut, este ca am inceput cu totii sa ne obisnuim cu agresivitatea sustinatorilor dreptei, iar reactia noastra este slaba sau lipseste cu desavarsire.

Fata de atacurile la adresa Curtii Constitutionale, buna sau mai putin buna, asa cum este, dar care s-a dovedit  un angrenaj sine qua non al statului democratic, presa noastra, scrisa si vorbita, s-a dovedit ingaduitoare, blanda, toleranta asa cum procedeaza, cu ocazia confruntarilor sportive, cu unele declaratii excesive ale unor antrenori mai liberi in exprimare.

Nu, aici nu suntem pe stadion, ne aflam in viata reala si conventia sociala, care ne obliga pe toti sa avem o conduita normala, trebuie sa ne faca sa intelegem si sa acceptam deciziile Curtii Constitutionale ca atare, asa cum am procedat si in 2012, cand peste 7 milioane de romani au fost nemultumiti.

Circa 50 de state din Europa dar si din America de Sud, Asia si Africa participa la reuniunile trimestriale ale Comisiei de la Venetia si accepta deciziile curtilor lor constitutionale ca fiind ultimul cuvant al statului de drept. Intre ele, si Romania. Vrem sa iesim din nou din rand?

 

Dan Hazaparu

Tudorel Toader, victima propriei duplicități!

Tudorel Toader nu a crezut niciodată că va ajunge în situația fără ieșire de a face opțiunea cu, sau fără Kovesi. Pentru că dacă ar fi crezut, s-ar fi pregătit începând cu luna martie a anului trecut, când a declarat că va monitoriza neîncetat activitatea DNA.
​ Dar, în definitiv, de ce a produs atâta dezamăgire, în ambele tabere, prestația ministrului justiției?
​ Gruparea pro DNA este dezamăgită că ministrul justiției, apreciat de toți ca fiind necontrolabil de către Liviu Dragnea, nu a găsit o soluție pentru a evita decizia out-Kovesi.
​ Gruparea pro PSD-ALDE este nemulțumită că Raportul nu este redactat în termeni categorici și convingători, că lasă loc posibilității de respingere a propunerii de revocare.
​ Dezamăgirile sunt mari, pe măsura așteptărilor: Mihai Gadea, care încă îl consideră “eminent profesor”, Răzvan Savaliuc, care încă îl consideră “onest” și chiar Klaus Iohannis, care încă îl consideră “remarcabil profesionist”, așteptau cu totul altceva.
​ Raportul începe cu o afirmație basesciană, că justiția trebuie să fie bună și nu rea, după care, cu același aer de copil nevinovat care recită o poezie pe scena Grădiniței din comuna natală, evocă absolvirea facultății ca șef de promoție al unei serii de 30 de studenți la Iași și opțiunea pentru funcția de procuror “care este o demnitate absolut respectabilă dacă este exercitată cu bună-credinta”. Un asemenea debut ar trezi interesul oricărui profesor de psihiatrie, dar să continuăm analiza succintă a raportului.
​ Primele șapte puncte ale raportului reiau problemele legate de adoptarea de către Guvern a OUG 13/2017 și conflictele de natură constituțională provocate de DNA prin anchetarea miniștrilor, secretarilor de stat și premierului, implicați în adoptarea acesteia. A fost într-adevăr o încălcare gravă care a produs o tulburare însemnată activității Guvernului, dar această abatere a fost analizată în raportul ministrului justiției din 22 martie 2017 când a considerat inoportună revocarea șefei DNA. În ceea ce privește secretarii de stat, despre care recunoaște că au fost anchetați fără motiv de DNA, ministrul justiției omite să completeze că după epuizarea acestui scandal a refuzat să îi reprimească, ceea ce ar fi însemnat o compensație pentru deficitul de imagine pe care l-au suportat. Oricum, o abatere disciplinară chiar gravă, a șefei DNA, n-ar mai putea fi invocată la trecerea a mai mult de un an de la data săvârșirii acesteia.
​ Comportamentul excesiv de autoritar, implicarea în anchetele altor procurori și prioritizarea soluționării dosarelor cu impact mediatic prevăzute la punctele 8,9 și 10 sunt aspecte care au fost avute în vedere în raportul inspecției judiciare din septembrie 2017 a cărui valorificare a fost întârziata excesiv și nejustificat de ministrul justiției și care evidențiază, în adevăr, un stil de management neadecvat unui șef al unei instituții judiciare de acest nivel.
​ Numai că, raportul inspecției judiciare a fost adoptat la paritate, trei voturi pentru și trei voturi contra, urmând ca ministrul să ceară verificări suplimentare sau să-l efectueze prin procurori anume desemnați, potrivit legii, ceea ce nu a mai făcut.
​ Contestarea actelor și activității Curții Constituționale, contestarea autorității actelor Parlamentului precum și criticile vehemente vehiculate cu privire la unele propuneri de modificare legislativă la care se face referire în cuprinsul punctelor 11,12,13 sunt acceptate într-un stat democratic, dacă ele nu produc o tulburare a funcționării acestor autorități.
​ Înțelegerea greșită a locului și rolului procurorului, precum și încercarea de a obține condamnări cu orice preț, prevăzute la punctele 14 și 15, pot fi întâlnite în activitatea instituțiilor judiciare din orice stat membru al Uniunii Europene iar creșterea numărului de achitări și lipsa de implicare în eliminarea comportamentelor abuzive (punctele 16,17) implică și activitatea ministrului justiției în calitate de șef al Ministerului Public, dar și activitatea procurorului general, despre care ministrul nu suflă o vorba și care ar fi trebuit să facă obiectul revocării odată cu șefa DNA.
​ Ultimele trei puncte (18,19,20) se referă într-adevăr la situații foarte grave care necesită toată atenția, pentru ca dacă sunt adevărate, aceste fapte constituie infracțiuni pentru care cei vinovați trebuie să primească pedepse grele. Numai că, aceste fapte trebuiau constatate oficial de inspecția judiciară sau de procurori anume desemnați de ministrul justiției, care nu s-a arătat prea dornic să o facă. A nu face vorbire despre cauzele grave a căror rezolvare opinia publică o așteaptă de multă vreme (EADS, spre exemplu), a invoca doar într-o paranteză cazul Microsoft, în care s-au pierdut sute de milioane de dolari, a nu spune nimic despre dosarele unor oameni care și-au dat demisia din toate funcțiile ocupate și care așteaptă de doi sau trei ani soluționarea acestora (cum este cazul fostului procuror general Tiberiu Nițu), a nu vorbi despre oameni politici care au fost înlăturați din funcții ca urmare a deschiderii unor dosare după care au fost achitați fără ca cineva să le ceară scuze și fără a-și primi înapoi funcțiile din care au fost înlăturați abuziv înseamnă într-adevăr un “raport confuz”.
​ Dar cel mai confuz lucru în activitatea ministrului justiției este că deși s-a întâlnit în luna martie 2017 cu Frans Timmermans, vicepreședintele Comisiei Europene, din poziția sa de ministru tehnocrat, adică aflat în afara coaliției PSD-ALDE, nu a reușit să-l convingă nici pe el și nici pe ceilalți membri ai Comisiei Europene, de-a lungul unui an întreg despre ceea ce se întâmplă, de fapt, la DNA. Iar acest lucru afectează credibilitatea externă a României.

Dan Hazaparu

Dragnea si Tariceanu, lasati in offside de Tudorel Toader

Mult asteptata sosire din extremul orient a ministrului justitiei nu a facut decat sa dezvaluie opiniei publice imprejurarile in care acesta a fost numit in functie si raporturile sale cu liderii coalitiei PSD-ALDE. Desi se agita si dau interviuri despre justitie, Dragnea si Tariceanu nu ii pot impune nimic ministrului justitiei. Cum s-a ajuns aici? ​
​In decembrie 2016, potrivit unor surse de incredere, cand Tudorel Toader, de abia iesit de la Curtea Constitutionala, batea la usile unor politicieni, a fost luat de Alina Gorghiu, al carei conducator de doctorat fusese nu demult, si prezentat Presedintelui Romaniei ca viitor ministru al justitiei intr-un cabinet PNL.
​Presedintele a agreat ideea si in timpul crizei din decembrie 2017, a cerut coalitiei PSD-ALDE numirea lui Tudorel Toader la Ministerul justitiei, dandu-i garantii ca va fi lasat sa faca numai ce considera necesar. In schimb, potrivit acelorasi surse, le-ar fi oferit celor doi o temporizare a solutionarii dosarelor lor, chiar pana la prescriptie, daca situatia din justitie va ramane neschimbata.
​Adevarat, sau nu, constatam azi ca Dragnea si Tariceanu nu fac nimic serios pentru inlocuirea conducerii DNA, dar nici dosarele lor nu se finalizeaza. Recentul scandal al probelor falsificate nu a fost provocat de PSD-ALDE, ci de familia Cosma, ale carei dosare sunt pe punctul de a se incheia cu o condamnare definitiva.
​Iata de ce Tudorel Toader amana, sine die, luarea unei decizii. Prezentarea raportului in Parlament nu este decat o strategie de a castiga timp. In Parlament nu va spune decat ca se impun alte masuri, cum ar fi verificarea situatiei prin procurori anume desemnati, sau prin inspectia judiciara, prelungind inca trei luni deznodamantul situatiei. Parlamentul nu are insa nicio competenta in solutionarea unor astfel de probleme ale justitiei, in afara de aceea de a asculta concluziile ministrului justitiei asupra unui raport anual de activitate al PICCJ si respectiv DNA.
Repet, ministrul trage concluzii asupra rapoartelor intocmite de cele doua parchete fara a putea aduce in discutie schimbarea conducerii acestora. Rapoartele ridica probleme de politica penala generala si nu de administrare efectiva a justitiei si respectiv a carierei magistratilor, acestea fiind probleme de competenta exclusiva a CSM.
In acest moment, opinia publica nici nu este lamurita daca trebuie schimbata conducerea celor doua institutii sau trebuie mai intai sa se stabileasca adevarul cu privire la probele falsificate, astfel incat sa nu se mai repete aceste situatii si, evident, sa fie sanctionati procurorii vinovati.
In aceste conditii, suparati ca au fost dezvaluite raporturile reale dintre Presedinte-Coalitie-Justitie, Dragnea si Tariceanu ar putea sa il demita pe Tudorel Toader? Ma tem ca nu, pentru ca in acest caz situatia lor ar lua o intorsatura dramatica. Se vor multumi doar sa se lamenteze opiniei publice ca nu pot face mai mult. Dar aceasta neputinta are importante costuri electorale.

​​​​​​​​Dan Hazaparu

Ministrul Justitiei nici nu vede, nici nu aude?

Cu câteva zile în urmă, DNA a făcut cunoscut publicului că dosarul Microsoft, cu un prejudiciu între 200 şi 400 milioane de dolari (nu se cunoaşte exact cuantumul, pentru că nu s-a efectuat o expertiză financiar contabilă) a fost clasat ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Referitor la acest dosar, fostul ministru Gabriel Sandu s-a adresat printr-o scrisoare preşedintelui Donald Trump, cerându-i imperios să ia măsuri de stabilire a adevarului, atât în SUA cât şi în România.

Nu s-a primit niciun semnal oficial din partea Casei Albe, dar iată că în acest moment DNA a închis cauza.

Doamna Kovesi, deşi recunoaşte că s-a început urmărirea penală împotriva foştilor ministri după împlinirea termenului de prescripţie, declara ca nu are niciun motiv să îşi dea demisia. Vinovat, în opinia ei, este procurorul de caz.

Numai că, procurorul de caz, Mihaela Iorga Moraru, declara că atunci când i s-a repartizat dosarul, acesta era deja prescris (21.05.2013) dar că s-a făcut o sedinţă la care au participat atât seful cât şi adjunctul DNA, unde s-a stabilit că prescripţia nu s-a implinit încă şi că urmărirea penală poate fi efectuată în continuare.

A intervenit procurorul general, care a dispus cercetări disciplinare împotriva Mihaelei Iorga Moraru.

Dar, potrivit art. 62(2) din legea 304/2004 privind organizarea judiciară, Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministrului justiţiei. Acesta poate exercita controlul asupra procurorilor prin procurori anume desemnaţi. Chiar dacă controlul nu poate viza soluţia dată în cauză, poate stabili grave încălcări ale drepturilor omului şi anume că, într-o sedinţă, aşa cum a susţinut Mihaela Iorga Moraru, s-ar fi stabilit să se continue urmărirea penală după prescrierea faptelor. Ce vreţi mai grav? Cu toate acestea, Ministrul justiţiei nici nu vede, nici nu aude. Dar Liviu Dragnea?

Dan Hazaparu

Obiectivul DNA este schimbarea clasei politice

 In mod surprinzator, gardianul statului de drept, luptatorul pentru o democratie reala in Romania, Alina Mungiu, face declaratii explozive in acest linistit inceput de an.

In primul rand, isi aroga paternitatea introducerii legislatiei anti-coruptie in Romania, inclusiv a DNA, intr-un moment in care clasa politica, preocupata de aderarea la UE, nu putea sa se opuna.

Nimic mai fals! Proiectul legii nr. 78/2000 privind prevenirea si combaterea infractiunilor de coruptie a fost intocmit de Gheorghe Mocuta, care era atunci secretar de stat la Ministerul Justitiei si a fost sustinut in Parlament de Valeriu Stoica. Asa ca Macovei si ONG-istii sai nu au avut niciun merit.

Cat priveste legea DNA-ului, O.U.G. nr. 43/2002 a fost adoptata de Guvernul Nastase cu sprijinul tehnic al unei delegatii de procurori spanioli, condusa de regretatul David Martinez. Numai ca proiectul spaniol prevedea o structura de 8 procurori, in timp de schema PNA-ului, dupa numirea lui Ion Amarie ca procuror general, a ajuns la 175 de procurori si a fost aprobata de acelasi Adrian Nastase.

In al doilea rand, Alina Mungiu, extrem de preocupata de viitorul PSD a declarat ca succesul acestuia este garantat daca nu va avea proasta inspiratie de a-l suspenda pe Klaus Iohannis. Bine ca n-a spus ca PSD-ul trebuie sa il sustina la al doilea mandat.

Dar cea mai importanta afirmatie a fost ca DNA are ca obiectiv al activitatii sale schimbarea clasei politice prin arestarile si trimiterile in judecata pe care le face. Iar aparatoarea democratiei este de acord cu aceste procedee, de schimbare a clasei politice cu ajutorul institutiilor de forta. Oare ce diferenta este intre o astfel de democratie care scapa de adversarii politici folosind justitia si un stat totalitar? Sa intelegem ca si ONG-urile din Piata Victoriei doresc acelasi lucru?

Dan Hazaparu,

Presedinte FRDD

Justiția, Puterea și Opoziția

La un an de la preluarea puterii de către coaliția PSD-ALDE, obiectul disputei în viața politică românească continuă să fie justiția. Nu economia, nu salariile, nici pensiile, nici măcar poziția României în conflictele reci care amenință să schimbe fundamental configurația Europei și a lumii.

Care să fie miza luptei pentru justiție? S-a transformat oare justiția în brațul înarmat al unor înalte grupuri de interese și amenință să devină o nouă Inchiziție, de care România nu are nevoie ci, poate, doar cercurile ostile ei dinăuntru sau din afară? Cine poate salva România?

Opoziția nu înțelege că cel mai bun lucru pe care îl poate face este să coopereze la o corectă reformă a justiției. Orice întarziere a reformei în justiție aduce grave deservicii țării pe termen lung. Și totuși, am avut impresia că o parte din membrii PNL au înțeles în cele din urmă acest lucru, dându-și concursul la o mai bună legiferare.

​Magistrații și asociațiile lor profesionale s-au dovedit însă mult sub așteptările națiunii, mult sub ceea ce țara așteaptă de la ceea ce ar trebui să fie elita intelectualității românești. Asociația Procurorilor din România, identificată total cu interesele Procurorului general a reușit trei “mari succese”, pentru prima dată din 1952, anul reconfigurării Ministerului Public în România: separarea carierelor judecătorilor și procurorilor, reducerea cu 5% a salariilor procurorilor în raport cu judecătorii și coborârea procurorului pe parchetul sălii de judecată. De altfel, Asociația Procurorilor, agresivă în limbajul comunicatelor care au înlocuit pe cele ale Parchetului General nu a fost prezentă decât la trei din ședintele comisiei speciale.

Asociația Magistraților din România, cea mai numeroasă asociație profesională a magistraților, a participat la circa 30% din ședintele de lucru, iar amendamentele acesteia au fost lipsite de consistență. Uniunea Națională a Judecătorilor a fost prezentă la toate dezbaterile, a formulat aproape jumătate din amendamente, dar acestea nu au vizat îmbunătățirea stării justiției în România, ci îmbunatățirea statutului judecătorului, în contrast cu poziția procurorului, față de care niciuna din asociațiile judecătorilor nu au dovedit colegialitate.

​Consiliul Superior al Magistraturii a participat doar prin personalul tehnic, încercând cu disperare să diminueze elanul reformator al coaliției.
​Marii absenți au fost ICCJ și DNA, care nu au fost prezenți la nicio ședinta. Mai mult, Președinta ICCJ a facut câteva declarații publice care, în orice țară din lume, ar declanșa cercetarea disciplinară împotriva acesteia.

​Forumul Judecătorilor, o asociație profesională înființată la îndemnul Monicăi Macovei, nu a fost prezent la nicio dezbatere, a transmis un pachet de propuneri neînsușite de nimeni și a acuzat Parlamentul României ca nu a ținut seama de acestea, intenționând să declanșeze o campanie de strangere de semnături împotriva AMR și UNJR. Oare Forumul Judecătorilor nu are cunoștință de raportul Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni care cer magistraților să nu se implice în procesul legislativ, întrucât cel care aplică legea nu trebuie să participe în niciun fel la adoptarea ei?

​Iată așadar o succintă trecere în revistă a situației justiției din care putem trage concluzia că reforma justiției nu poate veni din interior ci doar din afara acesteia. Este coaliția PSD-ALDE în masură să o facă?

​Liviu Dragnea pare un chirurg caruia îi este milă să pună mâna pe bisturiu și lasă acest lucru în seama celui care ar trebui sa fie “mâna a doua” în sala de operații. Tactica amânării confruntării decisive, cunoscută in istoria poporului român, poate duce la armistiții temporare, dar nu la câștigarea unui razboi.


​Premierul Mihai Tudose a încercat să se implice de doua ori în rezolvarea crizei din justiție, de fiecare dată fără succes. Ultima dată acceptând discuția cu cele 43 de organizații care protestează în Piața Victoriei, nu a făcut decât să confere acestora o pseudo-legitimitate. De fapt, o parte din răspunderea prelungirii crizei din justiție aparține premierului care, după ce a refuzat să acorde girul guvernamental proiectului superficial întocmit de Tudorel Toader, nu i-a cerut în mod imperativ acestuia să îl refaca într-un termen de cel mult două săptămâni și să îl transmită Parlamentului României într-o formă aprobată de Guvern. Mihai Tudose trebuia să se comporte ca un Premier față de Tudorel Toader, pentru că și Justiția face parte din Guvern. Iar acum, când Președintele, declarând că Ministrul Justiției îl evită, a dat semnalul că este de acord cu schimbarea lui, Premierul ar trebui să ii ceară un raport de activitate detaliat, dupa care să propună urgent demiterea sa.

​Ministerul Justiției nu conduce instanțe și nici parchete. Rolul acestuia este de a promova politica Guvernului în materie de justiție prin elaborarea unor proiecte de acte normative și actualizarea legislației în vigoare. În anul 2017, Tudorel Toader nu a întocmit nici măcar un singur proiect de lege. Aberațiile privind legile justiției, nefiind aprobate de Guvern, nu constituie un proiect de lege, ci doar puncte de vedere personale care au pus Parlamentul într-o situație delicată. Continuând să tolereze un ministru independent în Guvern, Mihai Tudose stă pe o bombă cu explozie întârziată. Rezolvarea problemelor justiției este prioritatea zero a coaliției PSD-ALDE în acest moment.

Dan Hazaparu