Tudorel Toader, victima propriei duplicități!

Tudorel Toader nu a crezut niciodată că va ajunge în situația fără ieșire de a face opțiunea cu, sau fără Kovesi. Pentru că dacă ar fi crezut, s-ar fi pregătit începând cu luna martie a anului trecut, când a declarat că va monitoriza neîncetat activitatea DNA.
​ Dar, în definitiv, de ce a produs atâta dezamăgire, în ambele tabere, prestația ministrului justiției?
​ Gruparea pro DNA este dezamăgită că ministrul justiției, apreciat de toți ca fiind necontrolabil de către Liviu Dragnea, nu a găsit o soluție pentru a evita decizia out-Kovesi.
​ Gruparea pro PSD-ALDE este nemulțumită că Raportul nu este redactat în termeni categorici și convingători, că lasă loc posibilității de respingere a propunerii de revocare.
​ Dezamăgirile sunt mari, pe măsura așteptărilor: Mihai Gadea, care încă îl consideră “eminent profesor”, Răzvan Savaliuc, care încă îl consideră “onest” și chiar Klaus Iohannis, care încă îl consideră “remarcabil profesionist”, așteptau cu totul altceva.
​ Raportul începe cu o afirmație basesciană, că justiția trebuie să fie bună și nu rea, după care, cu același aer de copil nevinovat care recită o poezie pe scena Grădiniței din comuna natală, evocă absolvirea facultății ca șef de promoție al unei serii de 30 de studenți la Iași și opțiunea pentru funcția de procuror “care este o demnitate absolut respectabilă dacă este exercitată cu bună-credinta”. Un asemenea debut ar trezi interesul oricărui profesor de psihiatrie, dar să continuăm analiza succintă a raportului.
​ Primele șapte puncte ale raportului reiau problemele legate de adoptarea de către Guvern a OUG 13/2017 și conflictele de natură constituțională provocate de DNA prin anchetarea miniștrilor, secretarilor de stat și premierului, implicați în adoptarea acesteia. A fost într-adevăr o încălcare gravă care a produs o tulburare însemnată activității Guvernului, dar această abatere a fost analizată în raportul ministrului justiției din 22 martie 2017 când a considerat inoportună revocarea șefei DNA. În ceea ce privește secretarii de stat, despre care recunoaște că au fost anchetați fără motiv de DNA, ministrul justiției omite să completeze că după epuizarea acestui scandal a refuzat să îi reprimească, ceea ce ar fi însemnat o compensație pentru deficitul de imagine pe care l-au suportat. Oricum, o abatere disciplinară chiar gravă, a șefei DNA, n-ar mai putea fi invocată la trecerea a mai mult de un an de la data săvârșirii acesteia.
​ Comportamentul excesiv de autoritar, implicarea în anchetele altor procurori și prioritizarea soluționării dosarelor cu impact mediatic prevăzute la punctele 8,9 și 10 sunt aspecte care au fost avute în vedere în raportul inspecției judiciare din septembrie 2017 a cărui valorificare a fost întârziata excesiv și nejustificat de ministrul justiției și care evidențiază, în adevăr, un stil de management neadecvat unui șef al unei instituții judiciare de acest nivel.
​ Numai că, raportul inspecției judiciare a fost adoptat la paritate, trei voturi pentru și trei voturi contra, urmând ca ministrul să ceară verificări suplimentare sau să-l efectueze prin procurori anume desemnați, potrivit legii, ceea ce nu a mai făcut.
​ Contestarea actelor și activității Curții Constituționale, contestarea autorității actelor Parlamentului precum și criticile vehemente vehiculate cu privire la unele propuneri de modificare legislativă la care se face referire în cuprinsul punctelor 11,12,13 sunt acceptate într-un stat democratic, dacă ele nu produc o tulburare a funcționării acestor autorități.
​ Înțelegerea greșită a locului și rolului procurorului, precum și încercarea de a obține condamnări cu orice preț, prevăzute la punctele 14 și 15, pot fi întâlnite în activitatea instituțiilor judiciare din orice stat membru al Uniunii Europene iar creșterea numărului de achitări și lipsa de implicare în eliminarea comportamentelor abuzive (punctele 16,17) implică și activitatea ministrului justiției în calitate de șef al Ministerului Public, dar și activitatea procurorului general, despre care ministrul nu suflă o vorba și care ar fi trebuit să facă obiectul revocării odată cu șefa DNA.
​ Ultimele trei puncte (18,19,20) se referă într-adevăr la situații foarte grave care necesită toată atenția, pentru ca dacă sunt adevărate, aceste fapte constituie infracțiuni pentru care cei vinovați trebuie să primească pedepse grele. Numai că, aceste fapte trebuiau constatate oficial de inspecția judiciară sau de procurori anume desemnați de ministrul justiției, care nu s-a arătat prea dornic să o facă. A nu face vorbire despre cauzele grave a căror rezolvare opinia publică o așteaptă de multă vreme (EADS, spre exemplu), a invoca doar într-o paranteză cazul Microsoft, în care s-au pierdut sute de milioane de dolari, a nu spune nimic despre dosarele unor oameni care și-au dat demisia din toate funcțiile ocupate și care așteaptă de doi sau trei ani soluționarea acestora (cum este cazul fostului procuror general Tiberiu Nițu), a nu vorbi despre oameni politici care au fost înlăturați din funcții ca urmare a deschiderii unor dosare după care au fost achitați fără ca cineva să le ceară scuze și fără a-și primi înapoi funcțiile din care au fost înlăturați abuziv înseamnă într-adevăr un “raport confuz”.
​ Dar cel mai confuz lucru în activitatea ministrului justiției este că deși s-a întâlnit în luna martie 2017 cu Frans Timmermans, vicepreședintele Comisiei Europene, din poziția sa de ministru tehnocrat, adică aflat în afara coaliției PSD-ALDE, nu a reușit să-l convingă nici pe el și nici pe ceilalți membri ai Comisiei Europene, de-a lungul unui an întreg despre ceea ce se întâmplă, de fapt, la DNA. Iar acest lucru afectează credibilitatea externă a României.

Dan Hazaparu

Dragnea si Tariceanu, lasati in offside de Tudorel Toader

Mult asteptata sosire din extremul orient a ministrului justitiei nu a facut decat sa dezvaluie opiniei publice imprejurarile in care acesta a fost numit in functie si raporturile sale cu liderii coalitiei PSD-ALDE. Desi se agita si dau interviuri despre justitie, Dragnea si Tariceanu nu ii pot impune nimic ministrului justitiei. Cum s-a ajuns aici? ​
​In decembrie 2016, potrivit unor surse de incredere, cand Tudorel Toader, de abia iesit de la Curtea Constitutionala, batea la usile unor politicieni, a fost luat de Alina Gorghiu, al carei conducator de doctorat fusese nu demult, si prezentat Presedintelui Romaniei ca viitor ministru al justitiei intr-un cabinet PNL.
​Presedintele a agreat ideea si in timpul crizei din decembrie 2017, a cerut coalitiei PSD-ALDE numirea lui Tudorel Toader la Ministerul justitiei, dandu-i garantii ca va fi lasat sa faca numai ce considera necesar. In schimb, potrivit acelorasi surse, le-ar fi oferit celor doi o temporizare a solutionarii dosarelor lor, chiar pana la prescriptie, daca situatia din justitie va ramane neschimbata.
​Adevarat, sau nu, constatam azi ca Dragnea si Tariceanu nu fac nimic serios pentru inlocuirea conducerii DNA, dar nici dosarele lor nu se finalizeaza. Recentul scandal al probelor falsificate nu a fost provocat de PSD-ALDE, ci de familia Cosma, ale carei dosare sunt pe punctul de a se incheia cu o condamnare definitiva.
​Iata de ce Tudorel Toader amana, sine die, luarea unei decizii. Prezentarea raportului in Parlament nu este decat o strategie de a castiga timp. In Parlament nu va spune decat ca se impun alte masuri, cum ar fi verificarea situatiei prin procurori anume desemnati, sau prin inspectia judiciara, prelungind inca trei luni deznodamantul situatiei. Parlamentul nu are insa nicio competenta in solutionarea unor astfel de probleme ale justitiei, in afara de aceea de a asculta concluziile ministrului justitiei asupra unui raport anual de activitate al PICCJ si respectiv DNA.
Repet, ministrul trage concluzii asupra rapoartelor intocmite de cele doua parchete fara a putea aduce in discutie schimbarea conducerii acestora. Rapoartele ridica probleme de politica penala generala si nu de administrare efectiva a justitiei si respectiv a carierei magistratilor, acestea fiind probleme de competenta exclusiva a CSM.
In acest moment, opinia publica nici nu este lamurita daca trebuie schimbata conducerea celor doua institutii sau trebuie mai intai sa se stabileasca adevarul cu privire la probele falsificate, astfel incat sa nu se mai repete aceste situatii si, evident, sa fie sanctionati procurorii vinovati.
In aceste conditii, suparati ca au fost dezvaluite raporturile reale dintre Presedinte-Coalitie-Justitie, Dragnea si Tariceanu ar putea sa il demita pe Tudorel Toader? Ma tem ca nu, pentru ca in acest caz situatia lor ar lua o intorsatura dramatica. Se vor multumi doar sa se lamenteze opiniei publice ca nu pot face mai mult. Dar aceasta neputinta are importante costuri electorale.

​​​​​​​​Dan Hazaparu

Ministrul Justitiei nici nu vede, nici nu aude?

Cu câteva zile în urmă, DNA a făcut cunoscut publicului că dosarul Microsoft, cu un prejudiciu între 200 şi 400 milioane de dolari (nu se cunoaşte exact cuantumul, pentru că nu s-a efectuat o expertiză financiar contabilă) a fost clasat ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Referitor la acest dosar, fostul ministru Gabriel Sandu s-a adresat printr-o scrisoare preşedintelui Donald Trump, cerându-i imperios să ia măsuri de stabilire a adevarului, atât în SUA cât şi în România.

Nu s-a primit niciun semnal oficial din partea Casei Albe, dar iată că în acest moment DNA a închis cauza.

Doamna Kovesi, deşi recunoaşte că s-a început urmărirea penală împotriva foştilor ministri după împlinirea termenului de prescripţie, declara ca nu are niciun motiv să îşi dea demisia. Vinovat, în opinia ei, este procurorul de caz.

Numai că, procurorul de caz, Mihaela Iorga Moraru, declara că atunci când i s-a repartizat dosarul, acesta era deja prescris (21.05.2013) dar că s-a făcut o sedinţă la care au participat atât seful cât şi adjunctul DNA, unde s-a stabilit că prescripţia nu s-a implinit încă şi că urmărirea penală poate fi efectuată în continuare.

A intervenit procurorul general, care a dispus cercetări disciplinare împotriva Mihaelei Iorga Moraru.

Dar, potrivit art. 62(2) din legea 304/2004 privind organizarea judiciară, Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministrului justiţiei. Acesta poate exercita controlul asupra procurorilor prin procurori anume desemnaţi. Chiar dacă controlul nu poate viza soluţia dată în cauză, poate stabili grave încălcări ale drepturilor omului şi anume că, într-o sedinţă, aşa cum a susţinut Mihaela Iorga Moraru, s-ar fi stabilit să se continue urmărirea penală după prescrierea faptelor. Ce vreţi mai grav? Cu toate acestea, Ministrul justiţiei nici nu vede, nici nu aude. Dar Liviu Dragnea?

Dan Hazaparu

Obiectivul DNA este schimbarea clasei politice

 In mod surprinzator, gardianul statului de drept, luptatorul pentru o democratie reala in Romania, Alina Mungiu, face declaratii explozive in acest linistit inceput de an.

In primul rand, isi aroga paternitatea introducerii legislatiei anti-coruptie in Romania, inclusiv a DNA, intr-un moment in care clasa politica, preocupata de aderarea la UE, nu putea sa se opuna.

Nimic mai fals! Proiectul legii nr. 78/2000 privind prevenirea si combaterea infractiunilor de coruptie a fost intocmit de Gheorghe Mocuta, care era atunci secretar de stat la Ministerul Justitiei si a fost sustinut in Parlament de Valeriu Stoica. Asa ca Macovei si ONG-istii sai nu au avut niciun merit.

Cat priveste legea DNA-ului, O.U.G. nr. 43/2002 a fost adoptata de Guvernul Nastase cu sprijinul tehnic al unei delegatii de procurori spanioli, condusa de regretatul David Martinez. Numai ca proiectul spaniol prevedea o structura de 8 procurori, in timp de schema PNA-ului, dupa numirea lui Ion Amarie ca procuror general, a ajuns la 175 de procurori si a fost aprobata de acelasi Adrian Nastase.

In al doilea rand, Alina Mungiu, extrem de preocupata de viitorul PSD a declarat ca succesul acestuia este garantat daca nu va avea proasta inspiratie de a-l suspenda pe Klaus Iohannis. Bine ca n-a spus ca PSD-ul trebuie sa il sustina la al doilea mandat.

Dar cea mai importanta afirmatie a fost ca DNA are ca obiectiv al activitatii sale schimbarea clasei politice prin arestarile si trimiterile in judecata pe care le face. Iar aparatoarea democratiei este de acord cu aceste procedee, de schimbare a clasei politice cu ajutorul institutiilor de forta. Oare ce diferenta este intre o astfel de democratie care scapa de adversarii politici folosind justitia si un stat totalitar? Sa intelegem ca si ONG-urile din Piata Victoriei doresc acelasi lucru?

Dan Hazaparu,

Presedinte FRDD

Justiția, Puterea și Opoziția

La un an de la preluarea puterii de către coaliția PSD-ALDE, obiectul disputei în viața politică românească continuă să fie justiția. Nu economia, nu salariile, nici pensiile, nici măcar poziția României în conflictele reci care amenință să schimbe fundamental configurația Europei și a lumii.

Care să fie miza luptei pentru justiție? S-a transformat oare justiția în brațul înarmat al unor înalte grupuri de interese și amenință să devină o nouă Inchiziție, de care România nu are nevoie ci, poate, doar cercurile ostile ei dinăuntru sau din afară? Cine poate salva România?

Opoziția nu înțelege că cel mai bun lucru pe care îl poate face este să coopereze la o corectă reformă a justiției. Orice întarziere a reformei în justiție aduce grave deservicii țării pe termen lung. Și totuși, am avut impresia că o parte din membrii PNL au înțeles în cele din urmă acest lucru, dându-și concursul la o mai bună legiferare.

​Magistrații și asociațiile lor profesionale s-au dovedit însă mult sub așteptările națiunii, mult sub ceea ce țara așteaptă de la ceea ce ar trebui să fie elita intelectualității românești. Asociația Procurorilor din România, identificată total cu interesele Procurorului general a reușit trei “mari succese”, pentru prima dată din 1952, anul reconfigurării Ministerului Public în România: separarea carierelor judecătorilor și procurorilor, reducerea cu 5% a salariilor procurorilor în raport cu judecătorii și coborârea procurorului pe parchetul sălii de judecată. De altfel, Asociația Procurorilor, agresivă în limbajul comunicatelor care au înlocuit pe cele ale Parchetului General nu a fost prezentă decât la trei din ședintele comisiei speciale.

Asociația Magistraților din România, cea mai numeroasă asociație profesională a magistraților, a participat la circa 30% din ședintele de lucru, iar amendamentele acesteia au fost lipsite de consistență. Uniunea Națională a Judecătorilor a fost prezentă la toate dezbaterile, a formulat aproape jumătate din amendamente, dar acestea nu au vizat îmbunătățirea stării justiției în România, ci îmbunatățirea statutului judecătorului, în contrast cu poziția procurorului, față de care niciuna din asociațiile judecătorilor nu au dovedit colegialitate.

​Consiliul Superior al Magistraturii a participat doar prin personalul tehnic, încercând cu disperare să diminueze elanul reformator al coaliției.
​Marii absenți au fost ICCJ și DNA, care nu au fost prezenți la nicio ședinta. Mai mult, Președinta ICCJ a facut câteva declarații publice care, în orice țară din lume, ar declanșa cercetarea disciplinară împotriva acesteia.

​Forumul Judecătorilor, o asociație profesională înființată la îndemnul Monicăi Macovei, nu a fost prezent la nicio dezbatere, a transmis un pachet de propuneri neînsușite de nimeni și a acuzat Parlamentul României ca nu a ținut seama de acestea, intenționând să declanșeze o campanie de strangere de semnături împotriva AMR și UNJR. Oare Forumul Judecătorilor nu are cunoștință de raportul Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni care cer magistraților să nu se implice în procesul legislativ, întrucât cel care aplică legea nu trebuie să participe în niciun fel la adoptarea ei?

​Iată așadar o succintă trecere în revistă a situației justiției din care putem trage concluzia că reforma justiției nu poate veni din interior ci doar din afara acesteia. Este coaliția PSD-ALDE în masură să o facă?

​Liviu Dragnea pare un chirurg caruia îi este milă să pună mâna pe bisturiu și lasă acest lucru în seama celui care ar trebui sa fie “mâna a doua” în sala de operații. Tactica amânării confruntării decisive, cunoscută in istoria poporului român, poate duce la armistiții temporare, dar nu la câștigarea unui razboi.


​Premierul Mihai Tudose a încercat să se implice de doua ori în rezolvarea crizei din justiție, de fiecare dată fără succes. Ultima dată acceptând discuția cu cele 43 de organizații care protestează în Piața Victoriei, nu a făcut decât să confere acestora o pseudo-legitimitate. De fapt, o parte din răspunderea prelungirii crizei din justiție aparține premierului care, după ce a refuzat să acorde girul guvernamental proiectului superficial întocmit de Tudorel Toader, nu i-a cerut în mod imperativ acestuia să îl refaca într-un termen de cel mult două săptămâni și să îl transmită Parlamentului României într-o formă aprobată de Guvern. Mihai Tudose trebuia să se comporte ca un Premier față de Tudorel Toader, pentru că și Justiția face parte din Guvern. Iar acum, când Președintele, declarând că Ministrul Justiției îl evită, a dat semnalul că este de acord cu schimbarea lui, Premierul ar trebui să ii ceară un raport de activitate detaliat, dupa care să propună urgent demiterea sa.

​Ministerul Justiției nu conduce instanțe și nici parchete. Rolul acestuia este de a promova politica Guvernului în materie de justiție prin elaborarea unor proiecte de acte normative și actualizarea legislației în vigoare. În anul 2017, Tudorel Toader nu a întocmit nici măcar un singur proiect de lege. Aberațiile privind legile justiției, nefiind aprobate de Guvern, nu constituie un proiect de lege, ci doar puncte de vedere personale care au pus Parlamentul într-o situație delicată. Continuând să tolereze un ministru independent în Guvern, Mihai Tudose stă pe o bombă cu explozie întârziată. Rezolvarea problemelor justiției este prioritatea zero a coaliției PSD-ALDE în acest moment.

Dan Hazaparu

Cu imparțialitate despre legile justiției

Un scandal imens a produs și continuă să producă, în viața politică românească și nu numai, dezbaterea în forul legislativ a legilor justiției. Vom încerca, în cele ce urmează, să analizăm cele mai controversate aspecte ale dezbaterilor parlamentare și în ce măsură soluțiile rezultate din acestea aduc sau nu atingere independenței justiției.

1. Răspunderea magistraților

În principiu magistrații nu răspund pentru erorile judiciare săvârșite în cursul activității lor, statul fiind cel care plătește despăgubiri fără a se îndrepta cu acțiune în regres împortiva magistratului vinovat. Acest principiu asigură independența decizională atât judecătorilor cât și procurorilor. De la acest principiu, în toată lumea, de la Răsărit la Apus, există două excepții: reaua-credință și grava neglijență.

Reaua-credință înseamnă intenție, iar magistratul care greșește intenționat nu poate fi exonerat de răspundere, statul fiind obligat să se indrepte de fiecare dată cu acțiune în regres împotriva judecătorului sau procurorului vinovat.

Grava neglijență înseamnă, spre exemplu, neobservarea de către judecător sau procuror a unei dovezi de nevinovăție indiscutabilă aflată la dosar și invocată de inculpat în apărare, dar pe care judecătorul nu a luat-o în considerare. Și în acest caz există răspundere. Obligatorie. Nu suntem de acord cu UNJR care face din aceste două situații o modalitate de răspundere facultativă, o opțiune a statului care se poate îndrepta împotriva magistratului vinovat dar poate foarte bine să nu o facă.

2. Secția de investigare a magistraților din cadrul  Parchetului General

Alianța PSD-ALDE-UDMR a votat pentru înființarea unei secții de investigare a magistraților în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, condus de Augustin Lazăr.

PNL-USR-CSM-Forumul judecătorilor, Asociația procurorilor, protestează vehement pentru motivul că se aduce o gravă atingere independenței justiției, luptei anticorupție.

Nu se precizează de ce o asemenea structură în cadrul DNA este utilă iar în Parchetul General este inutilă. Ba chiar Augustin Lazăr care, în calitate de Procuror general, ar coordona o astfel de structură este profund nemulțumit și afirmă că se vrea preluarea controlului asupra justiției. Cum, câtă vreme această structură este chiar în mâinile lui? Se mai spune că într-un an au fost anchetați doar 14 magistrați și nu este necesară o structură pentru un număr așa de mic de magistrați suspecți de corupție. Păi atunci de ce există o astfel de structură în cadrul DNA? Nu se spune o vorbă despre luptele interne din Ministerul Public care au determinat-o pe șefa DNA să o aresteze pe șefa DIICOT fără ca fostul Procuror general Tiberiu Nițu să aiba ceva de spus. În mod normal, un astfel de dosar trebuia de îndată preluat la PICCJ și soluționat în mod imparțial. Dăcă ar fi existat o astfel de structură nu am mai fi asistat la confruntările penibile dintre DNA și DIICOT.

3. Ministrul Justiției

În mod ciudat, poziția ministrului justiției nu a fost consolidată în raport cu Ministerul Public, deși incidentele din acest an făceau necesar un astfel de demers. Mă refer la poziția legislativă, pentru că poziția sa în dezbaterile care au loc la Parlament strălucește prin absență. Când apare totuși cu o luare de poziție, stârnește ilaritate. Așa s-a întâmplat cu comunicatul referitor la întâlnirea cu ambasadorii, în care a spus că aceștia nu au nimic împotrivă ca noi să legiferam cu respectarea principiilor legislației europene și a deciziilor Curții Constituționale. Sincer, nu știam, asa cum nu știu din ce motiv Liviu Dragnea continuă să-l tolereze în această funcție în care de 10 luni nu a întocmit niciun proiect de lege, nu s-a pronunțat cu privire la raportul inspecției judiciare pe care l-a invocat în nenumărate conferințe de presă și nu a rezolvat nimic din ceea ce, probabil, alianța PSD-ALDE, dar mai ales societatea în ansamblul ei se aștepta să rezolve.

4. Despre Societatea Civilă și ignoranța Clasei Politice

În doctrina politică clasică, atunci când se definește Societatea Civilă, se pleacă de la conceptul SOCIETATE (englezescul SOCIETY) care înseamnă “Asocierea de persoane care au un grad de interese, valori și scopuri comune”. Max Weber (1864-1920), sociolog, economist, om de știință, juranlist politic, analizând atent teoriile lui G. W. F. Hegel, A. Compte, L. Stein, K. Marx, W. Dilthey, W. Windelband, H. Rickert, G. Simmel (a se citi “Omul de știință și omul politic” cu prefața semnată de Raymond Aron) împreună cu Ferdinand Tonnies (1855-1936), sociolog german, împart SOCIETATEA după natura asocierii:

  • Gemeinschaft (comunitate, colectiv) – tradiție și legi familiale;
  • Gesellschaft (adunare, asociație) – asociere simultană a celor 3: acceptareautoconștiențăcvasicontractuală.

Societatea Civilă, în spiritul celor de mai sus, se definește ca “Ansamblul asociațiilor care nu sunt nici Statul nici Familia”. Nu orice asociație face parte din Societatea Civilă! Unele sindicate, unele asociații profesionale (mai ales cele din zona magistraturii care se comportă ca niște sindicate – limitându-se la interesele propriilor membri), grupurile eterogene neorganizate de manifestanți – cunoscute sub apelativul “Strada” la noi (“Maidanul” la ucrainieni etc. ) NU SUNT SOCIETATE CIVILĂ.

Dan Hazaparu

Justiția și statul de drept

Denumire eveniment: Justitia si statul de drept

Titus Corlățean – Ministrul Justiției a participat la eveniment

Locație: Palatul Parlamentului – sala Drepturilor Omului
Organizator: Fundația Română de Democrație prin Drept

Participanți:
– Asociația procurorilor din România
– Asociația magistraților din România
– Consiliul Superior al Magistraturii
– Curtea Constituțională
– Societatea Română de Criminologie și Criminalistică (prof. Rodica Stănoiu)
– Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române (prof. Mircea Duțu)
– Muzeul Național de Istorie (Ernest Oberlander-Tarnoveanu)
– Inspectoratul General al Poliției Române (chestor Liviu Popa)
– Facultatea de Filosofie (prodecan Constantin Stoienescu)
– Avocatul Poporului (Gheorghe Iancu; Valer Dorneanu)
– Academia de Poliție (secretar general Marius Chirvase)
– Facultatea de Drept (conf. univ. dr. Flavius Baias)

Amfitrioni:
– comisiile juridice ale Camerei Deputaților și Senatului – Roberta Anastase

Parteneri:
– Universul Juridic
– SIF MUNTENIA
– Concept Electronics

Cuvântul invitaților:
Augustin Zegrean – Președintele Curții Constituționale
Titus Corlățean – Ministrul Justiției
Nicolae Cabulea – Secretar de Stat al Ministerului de Interne
Mona Pivniceru – Membru al Consiliului Superior al Magistraturii
Gheorghe Iancu – Avocatul Poporului
Mircea Duțu – Directorul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române
Ion Ilie Iordachescu – Decanul Baroului București
Elena Simina Tănăsescu – Prodecanul Facultății de Drept a Universității București
Ispas Gabriel – Decanul Facultații de Drept a Universității Titu Maiorescu
Elisabeta Roșu – Vicepreședintele Curții de Apel București
Ionel Olteanu – Avocat
Marcel Lucaciu – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
Viorica Costiniu – Președintele de onoare AMR

Sistemul electoral în statul de drept

Fundația Română de Democrație prin Drept a organizat in data 20 august 2012, dezbaterea publică a societății civile intitulată Sistemul electoral în statul de drept”. Tema principală a acestei dezbateri a fost criza constituționala prin care trece țara noastră. Discutiile libere au stat la baza unei analize obiective a situatiei din Romania, iar rezultatul dezbaterii s-a concretizat intr-o scrisoare deschisa trimisa Curtii Constitutionale din Romania, respectiv Presedintelui acesteia, domnul Augustin Zegrean.